Numărul paturilor ATI din spitale, suplimentat. Ce alte măsuri a mai anunțat Florin Cîțu, premierul României

Numărul paturilor ATI din spitale, suplimentat. Ce alte măsuri a mai anunțat Florin Cîțu, premierul României
Numărul paturilor ATI din spitale, suplimentat. Ce alte măsuri a mai anunțat Florin Cîțu, premierul României
Publicat: 14/03/2021, 17:56

Numărul paturilor de pe secțiile ATI ale unităților medicale din România va fi suplimentat, potrivit lui Florin Cîțu. De asemenea, se va asigura stocurile necesare de medicamente, iar cadrele medicale nu vor mai duce lipsă de echipamente de protecție. Totodată, campania de vaccinare va continua în forță.

Măsurile au fost anunțate de Florin Cîțu, pe Facebook, care a luat parte la o ședință a Centrului Național de Coordonare a Intervenției, unde au mai fost prezenți reprezentanți ai DSP, Ministerului Sănătății, dar și Raed Arafat, șeful DSU.

Am participat la ședința CNCCI, de astăzi, pentru că vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul trei al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție”, a scris, în primă fază, Florin Cîțu.

1.600 de paturi la ATI. Ce măsuri a mai anunțat Florin Cîțu

În continuare, Florin Cîțu, premierul României, a anunțat cinci măsuri care vor fi luate în așa fel încât pandemia de COVID-19 să poate fi învinsă. Continuarea vaccinării în forță este, în opinia șefului Executivului, cea mai la îndemână armă în lupta cu virusul asiatic.

Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere. Din acest motiv am cerut:

  • Creșterea numărului real de paturi ATI la 1.600. Identificarea unor spitale noi care ar putea să se alăture celor existente în lupta anti-COVID.
  • Asigurarea stocurilor necesare de medicamente în toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19.
  • Asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale.
  • Un plan clar pentru situația în care va fi nevoie de detașări de cadre medicale.
  • Continuarea vaccinării în forță.

Nu trebuie să uităm că evoluția pandemiei depinde de fiecare dintre noi, nu doar de autorități. Ne vaccinăm, respectăm măsurile de protecție și așa salvăm vieți”, a mai postat Florin Cîțu, premierul României.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×